Limba romana este o materie foarte importanta pentru bacalaureat, iar pregatirea temeinica a acestei discipline ne ofera o sansa mai buna la examenul maturitatii. Desi gramatica pare la prima vedere cea mai dificila, atunci cand vine vorba despre eseuri multi dintre elevi par sa aiba anumite retineri in a trata acest subiect.
Eseurile au fost un subiect ce m-a pasionat inca din copilarie. Desi o definitie exacta este greu de dat, in limbajele naturale (adica in limbile vorbite de oameni dezvoltate prin perceptie senzoriala) exista anumite cuvinte a caror semnificatie nu a putut ajunge la un anumit nivel de claritate si precizie cerute de gandirea rationala.
Sensul acestora ramane unul aproximativ si este dedus mai mult din practica si din faptul ca acestea sunt foarte des utilizate. Si contextul ne ajuta sa intelegem aceste cuvinte, dar din pacate fiecare cititor intelege ce poate si astfel exista posibilitatea sa pierdem adevaratul inteles al acestor cuvinte.
Astfel, propozitia sau fraza determina sensul cuvintelor ce la compun ori acestea raman fara niciun sens pentru cititor iar acesta va trece peste fraze si le va considera fara importanta sau doar „fraze de umplutura”.
Eseurile sunt usor de inteles
In primul rand va trebui sa intelegem contextul in care si-au facut aparitia eseurile bac, acesta fiind o prima etapa necesara pentru a intelege mai bine cadrul in care se pozitioneaza intelesul eseurilor.
Nedeterminarea semantica ce isi face aparitia in cazul acestor cuvinte nu este neaparat un defect al limbajelor naturale (asa cum s-ar putea crede) ci este un atribut specific care le distinge fata de limbajele artificiale.
Astfel, limbajele naturale pot fi intelese ca semantic entropice (adica nedeterminate) iar limbajele artificiale au o entropie nula adica sunt riguros determinate semantic, acesta fiind si principalul scop al lor ca si limbaje artificiale.
Limbajele naturale sunt de fapt limbaje poetice entropia fiind sursa si masura poeticitatii lor, iar limbajele artificiale au fost inventate de catre oameni in decursul anilor si sunt folosite in foarte mare masura ca si limbaje stiintifice (acestea sunt alcatuite in proportie de 80% din termeni si abrevieri folosite de catre oamenii de stiinta).
Acest lucru este subliniat de catre absenta entropiei semantice, aceasta fiind sursa si garantia limbajului stiintific.
Cuvintele limbajului poetic servesc prozei si literaturii, iar limbajul artificial este folosit numai de catre oamenii de stiinta si comunicatele emise de acestia.
Eseurile bac…cine nu isi aduce aminte de aceste cuvinte? Parca retraiesc momentele in care invatam pe dinafara comentariile eseurilor din programa de bac si ma gandeam cu groaza ca nu voi putea face fata unei cantitati imense de informatie pe care ar fi trebuit sa o retin.
Noroc ca ai mei parinti au fost inspirati si mi-au schimbat meditatorul, iar acesta a inceput prin a imi explica ca „eseu” face parte din limbajul natural dezvoltat de oameni si este unul dintre cuvintele cu o aura semantica nedefinita.
Acest lucru nu tine de originea naturala a cuvantului, ci de modul in care a aparut si s-a impus in limba europeana din urma cu peste patru secole. Cel care a consacrat termenul de „eseu” a fost cunoscutul ganditor francez Michael Eyquem de Mointagne (1533 – 1592), ce a realizat o opera in trei volume (1580, 1588 si 1595) intitulata in original „Essais”.
Acestea au fost traduse in limba romana prin termenul de „eseu”, iar celelalte limbi europene au tradus celebra opera prin cuvinte asemanatoare cuvantului de origine franceza.
Acest cuvant a patruns (cu adaptarile lingvistice de rigoare) in tot spatiul european si a trecut peste ani fara ca cititorii si traducatorii sa stie exact semnificatia cuvantului „eseu”. Autorul francez ne-a oferit operele sale literare dar nu si definitia obiectului , lasandu-ne pe noi sa intelegem si sa definim obiectul operelor asa cum putem si cum il intelegem.
Asadar eseurile bac sunt compuneri sau comentarii literare ce nu au niste criterii foarte bine definite pentru a fi scrise, ci constituie numai o incercare de a ne exprima ce am inteles din opera respectiva.
Asa dupa cum am mentionat mai sus, cuvantul „eseu” ramane definit dupa cum il intelege fiecare cititor sau traducator plecand de la semnificatiile filozofice oferite de catre autor. In sens strict, cuvantul „essai” inseamna „incercare” sau „a se stradui”.
Oricine se refera la un anumit concept are in minte o acceptiune proprie a conceptului, inconstienta si imposibil de exprimat printr-o definitie clara. Astfel initiatorul conceptului nu ne poate spune cu claritate definitia exacta si despre ce anume se vorbeste.
Exista asadar tot atatea defintii ale unui concept cate abordari ale conceptului exista, dar ele nu pot fi cunoscute decat de cel ce inventeaza conceptul.
Definirea conceptelor cu care operam este un imperativ al gandirii logice, deoarece nu putem sti si nu putem spune despre ce vorbim decat atunci cand definim clar aceste notiuni.
Ca sa gandim trebuie sa stim ce si cum gandim, altfel nu vom putea gandi si nu ne vom reusi sa transpunem intr-un limbaj clar notiunile la care ne gandim.
Defintii ale conceptului „eseu” exista (si nu sunt chiar putine), dar ele sunt fie incomplete fie amorfe sau lipsite de claritate, ordine si rigoare specifice formei canonice a unei definitii logice.
Ele par formulate in graba de catre diversi comentatori sau traducatori de texte literare care le considera „eseuri”.
Definitia eseului data de Dictionarul Explicativ al Limbii Romane este ea insasi plina de contradictii. Primul cuvant al acestei defintii ne spune ca eseul este un „studiu” , iar acest termen (conform DEX) inseamna „lucrare” sau „opera stiintifica”.
Asadar eseul este o lucrare sau o opera stiintifica, dar ambele determinari sunt improprii conceptului de eseu. De aici rezulta ca determinarea fundamentala a eseului este o falsa determinare. Nici notiunea de „proportii restranse” nu este cea mai fericit aleasa, deoarece un eseu trebuie sa aiba cel putin cateva zeci de pagini si poate ajunge pana la volume intregi.
Este binecunoscut faptul ca temele filozofice sau literare sunt compatibile cu notiunea de eseu dar nu nu cea de „studiu”. Eseul in sine nu isi studiaza obiectul ci il creeaza artistic.
Sintagma din DEX „compus cu mijloace originale” este destul de opaca, ininteligibila si pare sa nu aiba nicio legatura cu subiectul. Un eseu fie el si „studiu” nu este „compus” ci elaboreaza un subiect cu anumite cuvinte bine alese dar nu „originale”, deoarece acestea apartin unei limbi cunoscute si utilizate de catre mai multi vorbitori.
Originale pot fi numai ideile sau efectele exprimate prin cuvinte, dar nu cuvintele ce le exprima. Finalul explicatiei din DEX incununeaza prin absurditate intreaga definitie, folosind sintagma „fara pretentia de a epuiza problema”. Acesta este preceputa ca o restrictie fantezista impusa conceptului.
Orice eseu bine scris isi va epuiza (din punct de vedere artistic) obiectul, deoarece in caz contrar ar fi un esec lamentabil. Atlfel spus, un eseu nu are rolul de a epuiza sau nu o problema ci este un obiect al gandirii, adica un concept.
Fiinta si definitia aferenta conceptului de eseu trebuie cautata in fundamentele si principiile gandirii, asa cum au fost ele elaborate si gandite in interiorul filozofiei si al logicii.
Fara a impinge lucrurile pana la capat, o definitie cat mai exacta poate pleca de la cele trei trepte ontologice ale gandirii noastre, adica ale celor cu care operam:
- Concepte universale care exista intotdeauna si pretutindeni;
- Categoriile sunt de fapt cele mai mari concepte universale ce reprezinta un concept ce nu poate fi subordonat nici unui altul, dar poate supraordona alte concepte;
- Genurile;
- Speciile ce sunt subordonate genului.
Daca ne uitam insa la numele eseistilor celebri ne vom pune intrebarea cum de nu s-a reusit o definitie exacta a eseului. Voltaire, Francisc Bacon, Virginia Woolf, Gore Vidal si altii ne-au oferit o serie de opere celebre dar fiecare si-a exprimat propriul punct de vedere si propriile simtaminte.
De asemenea este dificil de definit genul in care se incadreaza eseurile. Astfel exista eseisti ce se incadreaza in stilul autobiografic si descriu lumea asa cum o vad, dar exista si eseisti obiectivi ce nu discuta niciun aspect autobiografic si isi apleaca atentia catre o anumita tematica.
Eseul este o specie literara aparte
Asadar eseurile bac nu sunt foarte dificil de scris, trebuie numai sa ne lasam gandurile sa zburde si sa ne exprimam parerile asupra operei literare pe care o vom concepe. Desi la inceput eseul a fost o componenta importanta a literaturii universale, odata cu timpul acesta a devenit o parte importanta a sistemului educational.
Elevii sunt incurajati sa scrie eseuri structurate deoarece prin acestea isi dezvolta abilitatile de gandire si de scriere. Acestea sunt folosite si pentru evaluarea cunostiintelor elevilor sau studentilor (eseuri bac sau eseuri pentru admiterea in facultate), deoarece elevilor li se cere sa interpreteze sau sa comenteze opere literare (sau fragmente din acestea).
Eseurile folosite la admitere sunt de regula mult mai formale ca eseurile bac, deoarece acestea trebuie sa aiba o structura logica si reala in exprimare.
Asadar, eseul bac este o lucrare stiintifica ce imbraca anumite manifestari artistice foarte clar delimitate.
Eseurile pot fi de mai multe feluri, in functie de anumite criterii ce le definesc.
Eseurile formate din cinci paragrafe sunt caracteristice elevilor din primii ani de facultate si au o forma foarte clara si bine structurata.
Prima parte este formata din introducere, in care este prezentat obiectul dizertatiei sau al temei de doctorat, iar aceasta este urmata de trei paragrafe distincte ce prezinta cate o idee care ne sustine tema dizertatiei, insotite de argumente si cifre clare.
La sfarsitul acestui tip de eseu vom gasi concluziile ce reiau subiectul tezei si fac un rezumat al punctelor pe care se sprijina dizertatia.
Desi sunt privite ca o structura ce ii invata pe elevi sa isi ordoneze gandurile si sa aiba o structura logica a gandirii, eseurile din cinci paragrafe raman o structura rigida si repetitiva.
Eseurile academice sunt cele ce sustin o lucrare de amploare si sunt de regula discursive. Acestea incep cu o analiza sumara a tuturor lucrarilor ce au fost scrise anterior despre subiectul tratat si pot contine o pagina de inceput cu definitiile titlurilor si ale notiunilor utilizate.
Acestea vor permite colegilor sa inteleaga in amanunt teoriile si citatele folosite in sustinerea argumentelor eseului si sa evalueza calitatea si probitatea acestor probe.
De regula, majoritatea academiilor cer in mod expres mentionarea bibliografiei la sfarsitul eseului academic.
Eseurile bac descriptive sunt utilizate pentru a oferi o descriere cat mai vie a unei persoane, obiecte sau locuri ce fac subiectul eseului. Detaliile folosite trebuie sa fie cat mai vii si mai precise pentru a oferi cititorului o imagine reala si cat mai apropiata de adevar.
Cu cat o descriere este mai realista si aduce in fata cititorului o „imagine cinematografica” a persoanei sau a obiectului deschis, cu atat eseul descriptiv este mai apreciat si va obtine o nota mai mare la examenul de bac.
Eseurile bac narative sunt folosite pentru a descrie cursul unor evenimente trecute cat mai subiectiv posibil. Acesta poate fi scris la persoana I-a sau la trecut, in functie de preferintele autorului. Eseurile narative urmaresc evolutia si dezvoltarea anumitor persoane prin prisma unor reflectii ale autorului si printr-o serie de experiente prin care au trecut.
Eseurile bac narative nu este obligatoriu sa fie cronologice, ci tin de imaginatia si gradul de perceptie al autorului. Scopul acestor eseuri este de a identifica cat mai clar punctele de vedere ale autorului si de a scoate in evidenta trasaturile comune ale subiectivismului acestuia.
Eseurile bac comparative sunt utilizate pentru a sublinia diferentele intre doua sau mai multe lucruri. Acest eseu va arata ca asemanarile sau diferentele superficiale dintre lucrurile sau obiectele studiate sunt inadecvate, iar un studiu cat mai aprofundat va dezvalui asemanarile sau difernetele profunde, dar mai putin vizibile.
Eseurile bac persuasive sunt cele in care autorul incearca sa convinga cititorul sa fie de acord cu o idee sau o opinie. Acesta trebuie sa fie scris intr-un stil alert si plin de indemnuri care sa atinga „coarda sensibila” a cititorului, astfel incat acesta sa fie convins ca argumentele folosite de catre autor sunt rezonabile si cat mai apropiate de propria conceptie.
Cu alte cuvinte, eseurile bac nu sunt o parte a literaturii ce ar trebui sa ne sperie, ci sunt usor de abordat in functie de personalitatea fiecarui elev.