Eseurile narative sunt deosebite prin simplu fapt ca autorul ne spune o poveste despre o situatie sau o imprejurare prin care a trecut. Acest eseu nu este scris doar pentru a ne descrie anumite situatii, ci este si pentru a testa capacitatea de reactie a elevilor in fata anumitor situatii si a ii face sa se gandeasca cum ar fi reactionat daca ar fi fost pusi in locul autorului.
Eseul narativ are doua parti distincte
Eseurile narative sunt constituite din doua parti: o poveste si o analiza logica a tuturor elemetelor ce o cumpun. Desi elaborarea unui eseu impune cercetari de amploare si o munca asidua de informare, eseul narativ nu impune cercetari externe deoarece vom folosi exemplul propriu pentru a valida argumentele folosite.
Tema eseurilor narative ne va fi aleasa de catre profesorul coordonator, iar in acest caz este necesar sa verificam cu foarte mare atentie daca povestea noastra se potriveste temei primite.
Degeaba avem pregatita o poveste in care ne descriem aventurile de la schi daca tema pe care o avem se refera la furtunile solare.
Indiferent de tema primita este important sa alegem o poveste usor de gestionat, in care sa folosim detalii in culori cat mai vii si care sunt in masura sa transmita vibratii profunde. Povestea trebuie sa fie scurta, sa contina cat mai multe detalii si sa limiteze la maxim numarul de personaje.
Cele mai slabe eseuri narative sunt acelea ce isi aleg o povestire ce se desfasoara pe parcursul a mai multe luni si au foarte multe personaje, intrucat sunt povestea va fi greu de descris (de autor) si de urmarit de catre cititori.
Eseul trebuie scris folosind detalii vibrante
Detaliile folosite vor fi cat mai apropiate de adevar si in masura se transmita fiecare in parte vibratii care sa apropie cititorul de opera noastra. Peisajele, discutiile, mirosurile si senzatiile tactile trebuie descrise in ansamblu, iar acolo unde nu putem oferi detalii concrete trebuie sa ne lasam imaginatia sa zburde.
Nu trebuie sa cadem in capcana unor fabulatii insa, deoarece eseul narativ este „non fictiune” iar povestea trebuie sa fie cat mai apropiata de adevar.
Eseul narativ va respecta cele trei parti de baza ale unei opere literare: introducerea, cuprinsul si concluzia.
Pentru inceput va trebui sa gasim un punct de plecare cat mai bun care sa faca posibila introducerea dramei intr-un timp foarte scurt. In introducere vom face tot posibilul pentru a indemna cititorul sa ne citeasca: vom folosi dialoguri spumoase, intamplari hazlii, iar daca acestea nu sunt suficiente vom face chiar si un scurt rezumat al temei ce urmeaza a fi tratate.
Eseul narativ este usor de scris, deoarece nu trebuie sa elaboram nici macar acea schita sau plan de actiune ce sunt necesare in cazul altor specii de eseu. Este suficient sa ne organizam si sa ne lasam gandurile sa zboare, iar rezultatele nu vor inceta sa apara.
Este necesar insa sa folosim un punct de vedere care sa ramana neschimbat pe tot parcursul eseului. Perspectiva povestii nu trebuie sa se schimbe, iar cea mai potrivita persoana la care putem face acest lucru este persoana I-a.